Pfuu… Ce coborâre în subteran..

M-am scurs prin cel mai negru tobogan.

Atât de lung și de închis

Încât puteam să jur că ies la polu’ opus.

 

Mi-am spus aproape zilnic:

”Ființă,

Totul e doar o referință

Bazată pe-o ridicolă credință.

Ți-o stoarce bezna ca să n-o mai vezi

Tunelul nu are pereți

E doar iluzia gândului-ecou, un bou.”

Glumeeesc, nu m-aș lua de-al Atlantidei fain erou.

 

Un gând e doar un șir de verzi și-uscate,

Treaptă cu treaptă înveți să le ignori pe toate.

Și ce primești în schimb, în timp,

E cupa de emoții.

Nu ai idee, bro, ce curcubee țin în ele

Altfel de tobogane, oglinzi până-n tavane,

Ritmuri, muzici, vârtejuri de zorzoane,

Vânt, furtuni, dragoni,

Fulgere trecând prin gât,

Picioarele alunecând,

Umbrele cu guri mari

Sunt roi de ciori cu cioc greoi.

M-a înghițit tunelul,

Plâng.

 

Mă strâng și mă cuprind

Și țip: nu am ideee…

Și țip cu ochii: nu văd binee…

Și țip cu carnea: nu mai incapeee….

Și țip cu mintea: nu mă mai ținee…

 

Și tace inima, nu o aud,

Nu mă cunosc ori recunosc.

 

Nu sunt, nu mai plâng,

Ca peștele abandonând mișcarea

Pentru a-și mai auzi o dată răsuflarea.

Văzând doar zarea (nu vinul)

Și așteptând uitarea.

 

De nicăieri, m-am trezit făcând un pas ușor în lateral,

Nu aș putea să spun decât că timpul nu-mi mai este cerebral.

Aici am ajuns pentru că nu mai am în mine nimic religios.

Din prezent am călcat tocmai în prezent,

Țup, ca peste un gard foarte, foarte jos.

O să cred că am visat

Despre o viață cu dureri

Care se întâmplă fără voia mea

Alandala, haotic, fix așa.

 

Nu aș putea să îți explic prea multe despre click

Era acolo, s-a făcut văzut și auzit.

A mutat piesa pe o nouă șină

Lăsând-o în urmă pe-aia numită Vină.

Nici Vreau nu a mai fost aleasă,

Nici Cine n-a mai încăput în plasă,

Dacă trebuia să fie, ar fi fost Nevoia,

Dar nu era și-am fost surprinsă

Să aflu că mă mințea, tocmai ea.

 

Copilei i s-a vorbit, în sfârșit, pe limba ei

Tot ea, în lateral făcând alt pas,

S-a transformat în mama victimei.

Și-a arătat, nu și-a mai spus,

Și-a încălzit lungimea undei

Direct din răsărit și din apus.

A-mblânzit ochii și i-a lăsat să cânte,

A eliberat carnea și i-a dat voie în curte,

A calmat mintea și i-a spus c-o să mai știe multe,

A aprins lumina ca să i se vadă inima.

A fost cu torța de jos în sus

Prin tot tunelul în care-a curs

Instant, fără vreo hartă de parcurs.

Aici-și-acum iarăși a ajuns.

 

Respir din nou pământ și iarbă

Și copaci și păsări și culori și oameni

Și orice altceva decât ce până acum o secundă

Era tot ce era.

”Dacă ar fi fost să fie, ar fi fost”

A fost să fie lecția cu mult rost.

Rost, cuvânt-simbol în universul meu

S-a-ntors la post dup-o decadă-curcubeu.

Iar ce a fost, a fost să fie

Ceva ce doar mintea-mi putea să știe

Ființa mea îi spune lecție sau profeție.

 

S-a păpat. S-a integrat,

Armonizat și acceptat,

Plasat pe jilț de verde catifea,

Sus în palat,

Salvat, iubit și respectat.

Acum mai stă aici să facă zero-infinit

Se joacă de-a nimic

Căci e și mare, e și mic,

Și gigantă și pitic,

Și dacă tot e freestyle la trăit

Adună litere pe un dreptunghi destul de mic

Din norii moi ce-o țin ca-ntr-un ibric

Bâldâbâc, zicea bunica

Și pitica mai creștea ”unpica”.

 

S-a terminat și vălul se va ridica din nou

Ca să înceapă, cel mai probabil, joaca cu lasou.

Arată-mi ce mai ai, mai ai?

Ia un pai, soarbe încet

Se spune că te-mbeți mai repede așa

Și nici măcar nu îți mai trebuie o șa.

 

Astăzi, cum trăiești, cum iubești,

Cine ești, cine nu ești, contează,

Fii împărăteasă peste alegerea ta,

Ai corupt deja universul să-ți dea o parte din felia sa.