Vin de foarte, foarte departe…

Tocmai din centrul numit Eterna Noapte.

Nu am știut cât de lung mi-a fost drumul

Până într-o zi, când,

Numărând zecile, sutele, miile de lecții luate

Am realizat că îmi erau fatale toate.

 

Într-un moment de claritate am văzut

Că și-aici am greșit, și-aici, și-aici,

Și-aici m-am împiedicat,

Și-acolo am deviat,

Dumnezeule, de câte ori am deraiat!

Și pe-asta am zbârcit-o,

Și pe-aia am pierdut-o…

M-am oprit din numărat

Când am realizat de câte ori în viață

Am fost și n-am fost eu.

Cum să țin șirul tuturor versiunilor

Care am fost de la-nceput până acum,

Să mi se pară, oare, c-a fost un singur drum?

 

Când și cui aș putea să-i spun

În câte moduri m-am schimbat,

Cât am experimentat,

Câte haine am probat, câte accesorii am uitat…

 

Când și cui aș putea să-i spun

Că nu mai sunt un ”eu” exact de mult

Că n-am fost nicicând o versiune fixă

Ci doar o iluzie prinsă

Într-o spirală cu nume, ancorată într-o lume

Care mă vrea la fel ca ea,

O etichetă pe podea, o bucată de stea,

O rădăcină de corp, un cetățean orb.

 

Vocală, consoană, vocală, consoană, vocală,

De la A la A scrie pe eticheta mea

Dar cine e ea?

Cine-a fost ieri când avea păreri și imita greieri?

Cine-a fost joi când desculță dansa în noroi?

Cine era în mai când alerga păduri pentru ceaiul din muguri?

Știe cineva cine va fi ea mâine,

Cum o s-o mai cheme și cine o s-o îndrume?

 

Așadar, am o problemă

De când nu-mi mai folosește nicio emblemă,

Căci nu mai vreau să fiu definită pentru a fi iubită.

Nu-mi mai trebuie trecut ca să-nțeleg cine sunt

Și nici viitor îndelung răbdător.

 

Vreau să exist doar în interval

Ca un pod fără nimic lateral.

Un ceva între acolo și aici,

Prietenă cu ”nu știu” și ”nimic”.

 

Nu mai vreau să fiu cineva, obligată mereu a mă justifica.

Pentru că mă simt suficient și atât,

Nimic fermecător, doar un puls de melc mergător.

Chit că melcul nu merge,

Al meu ar vrea să zbor ca un nor,

Să curg ca râul, să mă sparg ca piatra,

Să tremur ca frunza când mi se pune pata.

 

Am înțeles într-un final, la calculul infinitezimal din corpul astral

Că abia mergând în spate

Pas mic cu pas mare,

Abia închizând ochii minții

Și cu degetul descleștându-mi dinții

Mai pot surprinde

Sentimentul ce cântă versuri în emoții.

 

Dacă am prins voce

E pentru că am atins frustrarea.

Îmi cer drepturile de autor

În ceea ce privește schimbarea care îmi aparține,

Ea e matricea schemei infinitei inconsistențe a ființei

Pe care o cresc în suflet asemeni unei haine prea strâmte.

Nu vedeți? Mă împiedică de la a fi TOT

Și mă ridică de la a fi mort ieri

La un magnific viu azi

Te-ntrebi vreodată daca universul nu e doar un simplu paparazzi?

Repet, lăsați-mă să fiu etern schimbătoare

Ca o floare care încet moare

În brațele pământului

Pentru a renaște în lumina soarelui-răsare.

Cred că reîncarnarea încă mai e la mare căutare.

Lăsați-mă să râd de tot ce am greșit

Să pot așa să-mi fac copilul din mine fericit.

Pentru că dacă tot am venit de-atât de departe,

De unde Eterna Noapte îmi transmite șoapte,

Vreau să pot numi viață ce cred eu că mă înalță.

 

Ceva-ul e o frecvență,

Fiinșa, o prezență,

Proiecția, o cadență,

Tot restul, o absență.

Iar eu, dacă nu sunt întreagă, rămân doar o carență.

Nu pot, nu vreau s-aleg doar o valență.

Când m-am născut nu mi-a spus nimeni

Că trebuie dosar în care să marchez

Ce posibilitate am voie să bifez,

Cine-am fost, cine devin…

Nu vedeți ca e-n zadar să tot ții evidența schimbării

Ca și cum ai putea vreodată număra valurile mării?!

Să tot cutreieri viața, precum Sisif, rostogolind bolovanul transformării…

Nu vedeți…? Nu vedem, pentru că ne pierdem

În arhiva nesfârșită a lui ”îmi amintesc”,

Exact ca-n biblioteca infinită a lui Borges.

Stăm și tot contorizăm ce avem

Zi-lumină, șir după șir de împărtășiri

Până ce viața ni se disipă străină în mărunțișuri…

Click după click, buton cu buton, bufon după bufon,

Dacă aș avea-un reportofon

Aș înregistra cu el o singură dată,

O singură notă,

Un singur sunet,

Curat, neafectat,

Și l-aș iubi complet în căușul îmbrățișărilor mele,

Ascuns, discret, ferit de brutala evidență a devenirii,

L-aș iubi în secret

Ca pe ceva necunoscut și pentru totdeauna de neînțeles,

Complet trăit

Într-un ecou semnat ”aici și-acum” pe loc ales.