Golul meu în care sunt are forma unui ou.

Stă-n picioare neproptit, levitează liniștit,

Nu pare să aibă-n el nici lumină, nici întuneric,

Iar asta cred că îl face cel mai frumos și cel mai puternic.

 

În oul-gol fără colesterol stau doar eu,

O conștiință fără trebuință

Cuprinsă de imaginație într-un proces de simplă motivație.

 

”Ce faci?”, se-aude din când în când de la oul care mă surprinde întrebând.

Îmi fac curaj, îmi iau avânt, las timpul să treacă prin mine

Și pacea mi-o planific sfânt.

Practic prezență prin autenticitate,

Meditez la ideea aia care zice ”cui pe cui se scoate”.

Dar am ajuns să cred că-i o prostie, căci frica nu tot cu frică se rescrie.

 

După cum vezi, oul-gol e maestru în a-ți insufla ce să crezi.

Oglindește fără ziduri, straturi, salturi, mituri,

Întrebări eterne adunate în celule, milioane,

Idei-lighioane, baroane sau amazoane,

Dacă-l locuiești, ca mine, inevitabil trebuie să-ți fie bine.

 

M-am pus în poziția pisicii și, foarte lent, cu toată atenția,

Am început să colind pereții căutând să văd unde e sensul vieții.

 

Oul-gol iar m-a-ntrebat: ”Ce simți?”

Ah, nimic important.

Mi-am curățat energia, mi-am ascuțit percepția

Și-acum umblu pe aici în ciorapi terapeutici.

 

[Luați-o la fugă, simt că mă iau emoțiile precum bufeurile.]

”Conștiințo, te ascunzi”, zice oul cu ochi blânzi.

Îmi înțelege bine simțirea, îmi anticipează gândirea.

”Energia nu poate muri, ea poate doar a deveni.”

Oul-gol e înțelept, știe că plâng în sinea mea

Pentru c-am pierdut la muchie știrea care mă anunța

”Prin bine, prin greu, ești mai importantă decât egoul meu.”

 

După momentul ăsta, singurătatea zdrobitoare s-a înrudit cu libertatea răbdătoare.

 

În oul-gol am senzația, uneori,

Că vreau doar să stau ca ciorba, parcă așteptând să treacă bomba.

Dar mi-e cel mai rușine de mama și de tata,

Cum să creadă ei că fata lor simte că s-a născut degeaba?

 

În oul ăsta, se pare că sunt intersecții de existență

Tipice unui univers fără sens care nu poate fi separat nici măcar în vers.

 

Oul-gol care mă ține în el

Uneori e-obositor de optimist și enervant de vesel.

Mă-ntreabă iar: ”Iubirea pierdută a îndrăgostiților

E durerea părinților sau câștigul romanelor?”

 

Nu știu, măi oule, mă simt desființată

De la-nceput mi-a fost teamă c-o să fiu blestemată,

De când peste pragul ușii ființa mea a trecut încălțată doar cu o gheată.

 

Nu știu dacă să cred că floarea deschisă în căldură

E mai frumoasă acum sau este, în sfârșit, matură.

 

Aripa care-și ține pasărea-n zbor,

Răspunde vocii stolului sau celei a curenților?

 

Răcoarea din umbra copacului,

E mai mult a soarelui sau mai mult a pământului?

 

Ce știu e că pe cât de ușor mi-e să stau în tine,

Oule, pe-atât de greu mi-e să iau decizii pentru mine.

 

Când teama mă cuprinde, neputincioasă mă scufundă-n minte.

Dar apoi inima mă ridică iute la suprafață, expulzată ca lava fierbinte.

 

De-asta e bine în oul-gol, aici plânsul în versuri e o bucurie.

Pot să strig din toți plămânii ”Să potolească cineva Muzele lumii!”

 

Și-atunci toate luminile încep să pâlpâie,

Toate culorile, toate formele, toate elementele

Matematicilor si fizicilor descoperite sau nedescoperite,

Se-amestecă în acest circ de senzații unde atenția se risipește în gradații.

Oul-gol devine disco ball, amețitor, orbitor, izbăvitor.

Tot golul interior din oul călător se umple de adevăr.

 

Stai să văd dacă am înțeles bine.

Îmi zici, înainte de orice, să mă încred în tine.

Că tu știi sigur, aud bine? Că există miliarde de dovezi

Cum că-n afara ta ar mai exista și-o altă lume?

Mi-e drag de tine, dar ce spui îmi suna a cruzime.

 

Vrei să m-arunc într-un alt gol, necunoscut,

Riscând-mi din nou pacea pentru un bizar ceva,

Ce-mi zici sfidează de-a dreptul nebunia.

 

Sufletul meu, ce-mi spui să fac?

Să mă fac viață fizică, să tac până se crapă oul

Și-apoi să-mi abandonez golul?

S-accept viața cu infinite perspective,

Liber arbitru, dans pe orbite, conectări în circuite?

Vrei să fiu iar om, asta îmi zici?

Oule, pesemne c-ai mâncat lipici.

 

Dar oul-gol știa ceva.

Avea informația, deși direct nu mi-o dădea.

Urma să repet jocul de-a viața.

Să-i las mângâierea-n urmă,

Să-mbrac timpul care mă transformă.

Aveam să uit tot ce-am vorbit cu oul-gol iubit, vrăjit,

O cursă nouă începută de la start,

Ceva complet nou manifestat,

Un drum-destin spre orizont,

Cu nume nou și un nou font, un alt decont,

Și de data asta tot fără salvamont.

 

Munte al devenirii și al expandării,

Așteaptă-mă, dacă n-ai încotro, că vin,

Doar oul-gol să mi-l previn.

Că deși plec, din nou, să mai trăiesc puțin,

Până la urmă tot în el am să revin.

 

Deci, oule, ți-am lăsat bilet.

Lasă-mi fereastra deschisă, frecvența extinsă,

Reper cât mai clar în soare, semne cât nisip în mare.

Cândva, curând, aproape că nici nu contează când,

Mă voi întoarce iar la tine

Acasă, în golul tău, acasă în oul meu,

Și de data asta tot infinit iubitoare si conștiință grăitoare,

Promit să-ți pun toată experiența într-o carte mare.